8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Vaccinul anti-COVID a ajuns în țările Uniunii Europene. Campania de vaccinare începe duminică

8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Vaccinul anti-COVID a ajuns în țările Uniunii Europene. Campania de vaccinare începe duminică
Publicat: 27/12/2020, 08:00
Actualizat: 27/12/2020, 08:17

Vaccinul anti-COVID produs de Pfizer a ajuns şi în Europa astăzi, când numărul cazurilor la nivel global a depăşit 78 de milioane. Campania de vaccinare pe bătrânul continent începe simultan. Ungaria, Slovacia și Germania au început vaccinarea anti Covid-19 încă de sâmbătă, deși Comisia Europeană stabilise că toate țările vor da startul, simbolic, duminică 27 decembrie.

Sâmbătă, 26 decembrie, Institutul Cantacuzino a recepționat prima tranșă de 10.000 de doze ale vaccinului dezvoltat de BioNTech și Pfizer, primul vaccin împotriva COVID-19 căruia i s-a acordat de către Comisia Europeană autorizația condiționată de punere pe piață.

Prima persoană care va fi vaccinată este un cadru medical, a precizat medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Primul român care va fi vaccinat va fi un cadru medical de la spitalul „Matei Balș” din Capitală, cel mai mare spital COVID din România.

În primă instanță va fi vaccinat personalul medical, urmând ca la anul să fie vaccinate persoanele din grupele de risc, iar, apoi, populația generală. Vaccinarea, care va fi voluntară și gratuită, se va face pe bază de programare.

A doua tranșă de vaccin, 150.000 de doze, ar putea ajunge la începutul săptămânii viitoare, iar în luna ianuarie sunt așteptate săptămânal câte 150.000 de doze.

România începe vaccinarea! Cum se împart primele 3.000 de doze de vaccin anti-COVID

Autoritățile române au dat sâmbătă publicității o listă cu repartizarea primelor 3.000 de doze de vaccin anti-Covid produse de Pfizer/ BioNTech, care vor ajunge la zece spitale din țară aflate în lupta cu noul coronavirus. Primul român care va fi vaccinat va fi un cadru medical de la spitalul „Matei Balș” din Capitală, cel mai mare spital COVID din România.

Câți români vor să se vaccineze împotriva COVID și ce motive invocă cei care refuză? Cifrele celui mai nou studiu!

6 din 10 români spun că s-ar vaccina împotriva noului coronavirus, dar numai un sfert dintre români ar fi dispuși să fac acest lucru cât mai repede. Ceilalți spun că ar mai aștepta o vreme, arată un sondaj realizat de IRES.

Noi informații despre starea de sănătate a a actorului Bogdan Stanoevici, infectat cu COVID-19. ”Plămânii îi sunt afectați aproape integral!” A fost transferat, iar medicii… (EXCLUSIV)

GÂNDUL.RO vă prezintă, în exclusivitate, noi detalii despre starea de sănătate a actorului Bogdan Stanoevici, transferat între timp la Institutul Inimii. Din păcate, plămânii îi sunt afectați aproape integral, motiv pentru care a și trecut printr-o intervenție de ultimă oră, menită să-l stabilizeze. Chiar și în aceste condiții, medicii încearcă salvarea lui.

Când va avea loc slujba trecerii în Noul An. Patriarhia Română, anunț oficial

Patriarhia Română a anunțat când va avea loc slujba trecerii în Noul An. Din cauza faptului că țara este în stare de alertă, aceasta nu va mai fi organizată ca în anii anteriori, în jurul orelor 23:00.

Un român a devenit erou pentru 13 marinari chinezi

Un român a devenit un erou pentru 13 marinari chinezi, care erau în pericol să se scufunde, după ce nava lor a fost lovită de ciclon.

OMS, semnal de alarmă fără precedent. Covid-19 nu este ultima pandemie!

Avertisment fără precedent dat de Organizația Mondială a Sănătății. Omenirea nu trebuie să ignore viitoarele pericole privind sănătatea publică fiindcă pandemia Covid-19 nu va fi ultima de care o să avem parte! Vor mai urma și altele, o spune chiar șeful OMS!

Un cunoscut medic chirurg afirmă: „Vaccinarea ar trebui să fie obligatorie, ca pe vremea lui Ceașescu”

Medicul Dan Nicolau, specialist în chirurgie și toracică și fost șef de secție la Spitalul de Pneumoftiziologie din Cluj timp de 25 de ani, crede că  populația României ar trebui în primul rând testată în masă pentru depistarea Covid-19, iar apoi să fie vaccinată toată lumea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Asociația de proprietari are interzis. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Când a apărut primul dinozaur cu sânge cald?
×